O campanie de sensibilizare a populaţiei cu privire la necesitatea combaterii inegalităţilor sociale, a sărăciei şi excluziunii, se va...
Rată de promovabilitate foarte scăzută a clujenilor care se înscriu la examenul pentru obţinerea carnetului de conducere. În 2014 doar 34%...
Eclipsa de Soare de vineri, 20 martie, se vede cel mai bine la Satu Mare, unde Soarele este acoperit de Lună în proporţie de 55%. Este vreme...
Numărul tot mai mare de locuitori din mediul rural care utilizează rețelele de socializare virtuale a determinat conducerea APIA...
Piloţii germani ai companiei Lufthansa sunt şi vineri în grevă pentru a treia zi consecutiv. Peste 700 de zboruri pe distanţă medie...
Toţi pasionaţii de grădinărit care doresc să-şi transforme grădinile sau balcoanele în adevărate oaze de relaxare, au ocazia să cumpere tot...
Grecia va fi sărbătorită sâmbătă la Cluj, cu ocazia marcării, în 25 martie, a Zilei Naţionale a acestei ţări. La Muzeul Etnografic al...
Social democraţii se reunesc vineri şi sâmbătă în cadrul Consiliului Naţional al PSD pentru a modifica statutul partidului şi pentru a alege...
Fostul judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă va fi cercetat în libertate, nu în arest la domiciliu, aşa cum au cerut procurorii...
Atenţie şoferi! Joi seara la Cluj a început să ningă astfel încât carosabilul a devenit umed iar distanţa de frânare trebuie mărită...
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, joi, 19 martie, retragerea sprijinului preşedintelui Consiliului, Laura Georgescu, şi trimiterea...
Procurorii sălăjeni anchetează felul în care sunt internaţi pacienţii la unul dintre cele mai cunoscute centre pentru afecţiuni osoase la...
Codul de procedură fiscală este aproape finalizat. Pentru Codul fiscal miniştrii se vor reuni din nou luni, pentru ultimele avize. Declaraţia a...
Direcţia Naţională Anticorupţie solicită aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov. El este acuzat că,...
Zeci de mii de pasageri sunt afectaţi de greva piloţilor de la compania aeriană germană Lufthansa. Protesul început miercuri 18...
Lucrările de reabilitare ale drumurilor judeţene din Cluj au fost reluate odată cu îmbunătăţirea condiţiilor meteo. În acest an vor fi...
Un marş pentru viaţă va avea loc sâmbătă, de la ora 12, în Piaţa Unirii din Cluj! Evenimentul se află la a 5-a ediţie şi se va...
Câteva zile ne despart de startul Festivalului Internațional de Scurtmetraje de la Cluj. De luni veţi urmări producții de ultimă oră din...
Şaizeci de fotografii aparţinând artiştilor fotografi orădeni Constantin Dancoglu şi Gheorghe Petrilă, vor fi expuse începând de sâmbătă,...
Sătmărenii pot vedea eclipsa de soare cu ajutorul unor instrumente astronomice ce vor fi amplasate vineri, 20 martie, în curtea Colegiului...
Guvernul va discuta, joi, într-o şedinţă specială, proiectul noului Cod Fiscal, în forma rezultată din dezbaterea publică, timp de o lună, a...
Guvernul a alocat, miercuri, 18 martie, aproximativ 470 de milioane de lei pentru plata unor titluri executorii stabilite prin hotărâri...
UPDATE ora 19.00 Cel puţin 19 oameni au murit în Tunisia, într-un atac terorist ce a avut loc la Muzeul Bardo din capitală. 17 vicitme sunt...
Bugetul Ministerului Justiţiei va fi suplimentat cu două milioane de lei, iar suma va ajunge la Administraţia Naţională a Penitenciarelor....
Comisia juridică a Senatului a dat aviz favorabil şi recomandă plenului aprobarea cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării...
Protocol de înfrăţire între judeţul Cluj şi raionul Hînceşti din Republica Moldova. Funcţionarii administraţiei clujene îi vor...
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 09-13 martie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de...
Şcoala Ioan Bob din Cluj-Napoca îşi va desfăşura încă un an cursurile în clădirea Bisericii Romano Catolice. Imobilul aflat în Piaţa...
Descentralizarea şi regionalizarea au şanse minime de a fi aplicate raţional în România, consideră sociologul clujean Vasile Dâncu, şeful...
Legea privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, va fi votată, miercuri, 18 martie, în plenul Camerei...
Număr record de incendii în judeţul Satu Mare, într-o singură zi. Marţi, 17 martie, între orele 16;00-23:00, echipajele Inspectoratului...
Primăria Cluj-Napoca face un apel către oameni, să sesizeze la Dispeceratul Poliţiei Locale, cazurile de cerşetorie. În felul acesta, se...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost pus oficial miercuri, 18 martie, sub acuzare, pentru şantaj, în dosarul care a pornit de la sesizarea...
Din vara acestui an, vom circula în condiţii de siguranţă pe Transalpina. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri preia săptămâna...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, va fi cercetat în libertate. El este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a...
Şeful ANI, Horia Georgescu, a fost arestat pentru 30 de zile. El este acuzat că, alături de alţi foşti membri ai comisiei pentru stabilirea...
Doar 14 firme de transport din cele aproape 20 de mii de astfel de companii înregistrate în România au beneficiat anul trecut de rambursarea celor...
Peste 30.000 de soldaţi şi gradaţi profesionişti din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne vor putea rămâne în...
Fostul procuror-şef de la Parchetul General, Angela Nicolae, a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă....
Din 1 mai, pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de un subprogram de radioterapie distinct, în cadrul programului naţional de oncologie...
A patra ediție a conferinţei HepatoPAC se va desfășura în Cluj-Napoca în 26 și 27 martie. Prin această acțiune organizatorii vor să...
Ministerul Sănătăţii intenţionează să renunţe la campaniile de vaccinare a copiilor în şcoală. Potrivit unui proiect legislativ aflat...
Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu,...
Un minor de 16 ani din Satu Mare a fost ameninţat cu un pistol de către o persoană care avea faţa acoperită cu o eşarfă. Fapta s-a petrecut...
Preşedintele Klaus Iohannis a plecat într-o vizită oficială în Ucraina, axată în special pe evoluţiile din regiune după anexarea...
Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa va solicita Ministerului Sănătăţii continuarea programului de dotare a Serviciilor Judeţene de...
Clujenii se pot programa on- line pentru înmatricularea şi radierea autovehiculelor sau obţinerea numerelor provizorii. Această facilitate...
Comisia juridică din Senat discută cererea DNA de arestare preventivă a senatorului Dan Şova, acuzat de fapte de corupţie. Senatorii jurişti...
Florești este prima comună din județul Cluj unde impozitele şi taxele se plătesc online. După obținerea acordurilor de la instituțiile...
Piloţii de la compania aeriană germană de stat Lufthansa au anunţat că vor intra în grevă miercuri, 18 martie. Vor fi afectate zborurile...