UPDATE: ora 16.30 Cei doi turişti surprinşi de avalanşă sunt conştienţi, urmând a fi preluaţi pe rând de un elicopter SMURD de la...
La Bâlea Lac a început,vineri, 5 ianuarie, construcţia Bisericii de Gheaţă, amplasată la câțiva zeci de metri de Hotelul de Gheaţă,...
O cruce de gheață de aproape trei metri înălțime este ridicată în curtea mănăstirii din Piatra Fântânele pentru a fi sfințită de...
Flacăra sondei din localitatea Moftinu Mare, care a ars mai bine de două săptămâni, a fost stinsă, au anunţat reprezentanţii...
Meteorologii avertizează că există riscul de producere a avalanşelor în munţii Bucegi şi Făgăraş, la înălţimi de peste 1800 de...
O familie de irakieni a fost oprită la frontiera cu Ungaria, după ce a încercat să treacă ilegal frontiera de stat. Cei 6 membri ai...
Primul tronson de autostradă care va fi inaugurat în 2018 se află între localităţile Decea şi Aiud şi face parte din Autostrada Sebeş -...
Carosabilul este acoperit cu zăpadă frământată de până la 2 centimetri pe DN 18 în pasurile Gutâi şi Prislop la Borşa, şi pe Drumul...
Pompierii au reuşit să elibereze capul sondei din localitatea sătmăreană Moftinu Mare, care arde de mai bine de două săptămâni. Ei...
Lucrările de reabilitare a Barajului Runcu au început în urmă cu 30 de ani, însă pentru finalizarea proiectului este nevoie de încă 50...
Au început să se aglomereze şi punctele de trecere a frontierei din nord-vestul ţării. Potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de...
Orădenii mai pot depune până în 21 ianuarie proiecte care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor în cartierele în care...
Compania de Drumuri a scos din nou la licitaţie contractul pentru finalizarea lucrărilor la centura municipiului Carei, în judeţul Satu...
Oradea este singura localitate din România care face parte din reţeaua Oraşelor Art Nouveau, o reţea europeană de cooperare, cercetare,...
Un spectaculos foc de artificii lansat din trei locuri diferite ale municipiului Oradea îi va încânta pe cei care aleg să-și petreacă...
Incendiul de la sonda de gaz din localitatea Moftinu Mare nu va fi stins cu apă, ci prin utilizarea unui complex de substanţe chimice,...
Pensiunile din satele aşezate pe Valea Izei şi Valea Marei din judeţul Maramureş au fost cele mai căutate de turiştii români pentru...
Risc de avalanșă în Munții Făgăraș A crescut riscul de avalanşă în Munţii Făgăraş, la altitudini de peste 1.800 de metri, la gradul...
UPDATE, ora 15:30 Pompierii din Carei vor supraveghea sonda de la Moftinu Mare, care arde de mai bine de cinci zile, şi în perioada...
Lotul III al Autostrăzii 10 Sebeş-Turda, cu o lungime de 12 kilometri, va fi recepţionat în 9 ianuarie 2018, în timp ce lotul IV de pe...
Cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției și Libertății Române, Prefectura Bihor și Primăria Oradea organizează vineri, 22 decembrie, la ora...
Pârtia de schi de la Feleacu, din judeţul Cluj, se deschide vineri, 22 decembrie, de la ora 14:00. Iubitorii de schi și snowboard sunt...
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a găzduit joi, 21 decembrie 2017, festivitatea de acordare a gradului...
Hotelul Dacia din Satu Mare Anul 2017 înseamnă pentru Satu Mare anul în care a început una dintre cele mai aşteptate investiţii de după...
Consiliul Județean Cluj a încheiat trei contracte de finanțare europeană pentru reabilitarea și modernizarea unor drumuri județene de...
O scăpare neaşteptată de gaze este cauza incendiului de la sonda din Moftinu Mare, judeţul Satu Mare, afirmă reprezentanţii companiei care...
Există posibilitatea unui risc însemnat de producere a avalanșelor în Munţii Bucegi și Făgăraş, avertizează meteorologii. La...
Inaugurarea unui memorial dedicat lui Iuliu Maniu la Şimleu Silvaniei, precum şi anunţul unei importante investiţii a producătorului de...
În perioada 18-28 decembrie are loc cea de-a 9-a ediţie a evenimentului Crăciun în Maramureş, organizat de Consiliului Judeţean...
Un incendiu de proporţii a izbucnit duminică noapte, la sonda de gaz din Moftinu Mare - anunţă Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de...
Tibi Useriu 6633 Arctic Ultra Anul 2017 a fost un an al recordurilor pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. La mijlocul lunii mai, județul a...
Țigle, vechi de 450 de ani, de pe acoperișul Bisericii Evanghelice, flori, diplome și struți au primit cei 62 de premianți ai municipiului...
Sala de evenimente a restaurantului Yiamas din satul Drâmbar, comuna Ciugud, judeţul Alba, a găzduit joi, 14 decembrie 2017, ora 18,00, cea...
Proiectul de hotărâre privind cedarea Casei Memoriale „Elie Wiesel„ către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România...
25 de milioane de lei au fost alocate de către Guvern judeţului Maramureş pentru continuarea lucrărilor de dezvoltare la Aeroportul...
Joi seară, 14 decembrie, au ajuns la Oradea primele două tramvaie ”Tatra” din cele 10 cumpărate, de la Berlin, de Societatea de Transport...
Zeci de căsuţe cu produse specifice sărbătorilor de iarnă, spectacole, concerte şi multă distracţie - asta promit organizatorii Târgului...
Licitația pentru deszăpezirea drumurilor județene din Bistrița-Năsăud a fost anulată după ce cele două firme care au depus oferte nu au...
Procurorii bistrițeni au dispus începerea urmăririi penale în cazul tânărului împușcat de polițiști în timpul unui scandal...
Oana Andreea Boancăş Cum e să fii femeie poliţist, angajată doar de câteva zile, abia intrată în program şi să reuşeşti,...
Este risc însemnat de avalanşă - gradul trei din cinci - în Masivul Făgăraş, la peste 1.800 de metri altitudine, inclusiv în zona...
Judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş se află sub cod galben de vreme severă în zona de munte, până astăzi la ora...
În anul 1997, la invitaţia liderilor fostului Partid Naţional Creştin Democrat, Regele Mihai a efectuat o vizită la Satu Mare. Medicul...
Zăpezile căzute în ultimele zile au creat condiții optime pentru deschiderea pârtiilor din Cavnic. Orașul dispune de două pârtii,...
Municipiul Cluj-Napoca a fost desemnat, miercuri, 6 decembrie, între cele 22 de comunităţi continentale recompensate cu titlul de ”Oraş...
Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia deschid joi, 7 noiembrie, de la ora 13.00,...
Bradul și luminiţele festive care împodobesc Bistrița de sărbători au fost aprinse, marți seara, 5 decembrie, în Ajun de Moș Nicolae,...
Doi bărbaţi care au încercat să scoată din ţară peste 88 de kilograme de chihlimbar, în valoare de 89.000 lei, au fost depistaţi de...
Peste 200 de comercianţi din toate colţurile ţării şi mii de vizitatori participă miercuri, 6 decembrie, la tradiţionalul "Târg al...
UPDATE, ora 17:00 Locomotiva unui tren de marfă a luat foc marți, 5 decembrie, între staţiile CFR Rupea şi Caţa, în judeţul...